[…]

Asta noapte au iesit sirenele din mare. Cu parul brun precum algele, cu solzii lor albastrui…E imbulzeala in port. Un marinar a disparut. Oamenii ingrijorati l-au cautat toata noaptea. L-au gasit abia acum, pe o plaja pustie, privind calm marea. Parintii au plans, prietenii s-au bucurat, colegii l-au mustrat. La toate acestea el a raspuns la fel, fara sa-si ia ochii de la mare: „Nu mai conteaza acum , nimic nu mai conteaza…” Si dupa un timp s-a ridicat din locul lui si s-a intors spre lume. O privire sticloasa, smulsa din profunzimea marii, aruncata peste multimea de profani. Apoi lumina acelui miracol s-a stins usor, precum stelele in zori. Si crescuse, parca, mai mare decat toti, deasupra tuturor. Un zambet de amara victorie. Caci vazuse ceea ce nu era de vazut, caci stia ceea ce nu era de stiut. Am inchis ochii caci asa ceva nu trebuia privit de muritorii de rand. Dar am ramas cu adancimea acelei sclipiri…cand i-am deschis…am simtit arzand in ochii mei nebunia marinarului pierdut. Povestea trecuse mai departe…dor de infinit si absolut…bolnavi de boala incurabila si nebanuit de contagioasa…

Am ratacit ore in sir prin port…sau poate veacuri de vant…Am urcat pe puntea unui vapor si m-am aplecat sa privesc marea. Imi simteam ochii limpezi, clatiti cu aer curat, spalati de amintirea unui suras amar. Meduze imense palpitau in apa rece. In transparenta lor se zareau pestisorii vanati cu o seara in urma. Si pentru prima oara a incoltit gandul evadarii…As fi putut sa plec, sa astept sa se intinda panzele, sa trosneasca vechile scanduri, sa fug de mine, de insula, de aripi, sa ma legene marea…

Bizar atasament, inexplicabila ezitare…as pune totul pe seama aripilor ramase in piata murdara. Stiu in adancul sufletului ca ma mint, ca e mai mult decat atat. In orice caz, privesc cum pleaca, vapor dupa vapor, si raman neclintita in incapatanarea mea. Se pare ca mai stau…poate doar ca sa-mi gasesc iarasi aripile…

[continuare…]