You are currently browsing the monthly archive for septembrie 2006.

A mai trecut o zi…pe nesimtite. M-am obisnuit cu orasul necunoscut, am hranit porumbeii…Azi nu m-am mai apropiat de mare, dar o simt urland dincolo de ziduri. Am rupt taceri prafuite si, totusi, nu simt ca as fi ranit sau destramat ceva. Ma simt bine in patul din mansarda. De acum e al meu. Am un coltisor in lumea asta. E seara si nu vreau sa dorm. Nu imi e somn. Sa-i spun fericire, e prea mult…dar in mod cert nu sunt nefericita…

Usa se deschide iar, pe nebanuite. Zambesc. Ce o mai fi acum? A inceput sa nu ma mai mire nimic.
„Vino sa-ti arat ceva!”
Hmm…sper sa merite!
Pasi somnorosi pe podele. Se pare ca nu sunt chiar atat de odihnita. Semintuneric. Miros sarat de briza. Un geam deschis? Nu…un balcon intreg…masuta cu ceai cald…doua scaune. (Pentru cine era al doilea inainte sa apar eu pe aici?Pfaai, gand nebun si inutil…) Visez? Ma frec la ochi ca un copil, e prea frumos aici. Nu stiam ca se vede marea…si e luna plina…si noapte adanca.
„In nopti ca acestea ies sirenele din mare”
„Vreau sa le vad!! Du-ma acolo!”
Rade, parca sa-mi faca in ciuda…Parca imi spune „Esti copil, tu nu stii…” Si chiar nu stiu. Si asta ma intriga cel mai mult.
„Chiar daca ar veni, tot n-ar dori sa ma vada…”
Stiu ca gandul asta nu era pentru mine, nu trebuia sa-l aud. Poate ca omul acesta vorbeste singur de obicei. Sau poate ca deja s-a obisnuit cu mine si ii e indiferent ce aud. Sau poate ca era pentru mine! Un glas timid isi cauta cuvintele…
„Ai simtit vreodata ca ti-ai gasit gasit un frate siamez demult pierdut?”
„Poftim?!” Bun, inca ma mai poate uimi cu ceva…
„Cineva care …”
Pauza apasatoare. Curiozitate erodanta.
„Care ce?”
„…care imparte cu tine o parte din trup, sau din suflet…Cineva necunoscut, regasit pe neasteptate intr-un gest. Secunda aceea in care simti ca ti-ai intalnit fratele pierdut, de care nici macar nu-ti mai poti aduce aminte, dar care a trait prin tine si in tine pana atunci. Pana cand ai aflat din nou cum e sa imparti ceea ce credeai ca e al tau…”
Ma uit nedumerita. Nu inteleg.
„Tu chiar ai simtit asta?!”
„Da…o singura data…o sirena esuata pe plaja…Am vrut sa o arunc in mare si am luat-o in brate. Si pentru o clipa doar…eu nu am mai fost al meu…Respiram, traiam pentru altcineva, pentru altceva. Crescuse parca din mine fiinta aceea necunoscuta. O priveam si simteam ca sunt eu…Nu, nu pot explica…daca n-ai simtit asta nu are sens. Parca imparteam cu ea totul, insasi fiinta mea, inima, sufletul, viata de pana atunci si tot ce ar fi urmat…”
Oftez. Nu stiu daca am simtit asa ceva. Oare aripile se pun la socoteala?
„Si cum ai putut sa renunti la asa ceva? Sa te rupi?”
„La fel de usor cum gasesti asa ceva…”
Iar nu ma prind. I se pare usor sa gasesti un lucru atat de minunat?! Stie ca nu inteleg. Mi-e ciuda. Ma simt pierduta in povestile lui spuse pe jumatate. I-as povesti despre aripi, dar parca nu sunt la fel de importante. Cel putin nu pentru el. L-as mai intreba ce s-a mai intamplat, dar ma tem sa nu-l supar cu insistenta mea. Ma simt ca o mana pe care s-a asezat un fluture. Mi-e frica sa fac o miscare ce l-ar putea speria, dar muschii, tendoanele, nervii pulseaza crispat si imperceptibil in lupta cu sinele, cu dorinta de a prinde, de a apuca, de a robi.

[continuare…]

[…]

„Cat de mult iubesti marea?”
Zambeste. De parca nu as putea intelege.
„Cum sa-ti explic…Daca vei dori vreodata sa imi spui ceva, sopteste-o intr-o scoica si arunc-o in mare. Sigur va ajunge la mine!”
Simt ca mi s-a lungit fata si mi-au cascat ochii…Rade.
„Da, nu e vorba ca iubesc miliarde de metri cubi de apa. E simplul fapt ca…in fata marii…sunt doar eu…cu mine insumi. Si privesc in sufletul meu, fara jena, fara amagiri. E o alta lume. Din care nu voi face niciodata parte…doar tind catre ea…Si ea e parte din mine…Asta-i durerea…”
S-a incruntat. Am rascolit furtuni nebanuite cu intrebarea aceea.
Si soptesc, ca pentru mine…
„Am vazut un marinar in port. Cred ca iubea marea la fel de mult…”
A tresarit sau mi s-a parut? Glas resemnat, topit de ploi, amestecat cu zambet amar.
„Sirenele! Sirenele nu sunt frumoase in adevaratul sens al cuvantului, sunt doar fascinante. Au pielea aurie in razele soarelui si aramie in asfintit. Sub razele lunii devine alba, aproape stravezie…parca zaresti prin ea intunecimea adancurilor mangaiate de lumina rece. Frumusetea nu isi are rostul aici. Capata alt sens. E doar intuneric si fascinatie…si sclipirea unei alte lumi…”
As putea sa-l intreb de unde stie atatea…de ce e atat de sigur de ceea ce spune. Dar mi-e frica sa mai intreb…sa continuu ar fi inuman. Deja am intrat fara voie intr-o bucatica de suflet. Si singura explicatie pentru indiscretia permisa e ca…omul acesta e singur, ingrozitor de singur. Si viata lui a fost prea plina pentru cat de banala e acum. Si parca incep sa simt ceva din fascinatia de care vorbea. Un fel de curiozitate, de atractie spre vid…Lumea mea e zborul. Mi-am gasit adancurile cerului aici si m-am pierdut in stralucirea marii. Toti purtam povara unei alte lumi…

[continuare…]

[…]

Azi m-am strecurat din casa fara sa ma vada nimeni. Stau in centrul orasului, pe marginea de piatra a fantanii arteziene. Porumbeii ciugulesc grabiti firmituri. Un copilas isi imparte colacelul proaspat si pufos cu ei. Musc dintr-o para si imi legan picioarele. Ma simt copil. Ma uit la oameni, la cladiri, la cerculetele din apa limpede. Mi-e dor de vara si de vacanta. Frumos cuvant. Aproape uitasem ca exista. S-a intamplat demult. Si parca ii iubesc pe toti. Imi vine sa imbratisez tot pamantul pentru ca o data cu el voi imbratisa si oamenii care il calca in picioare. Si incolteste un gand ciudat…Numai eu am aripi? De ce doar eu? Poate au si ceilalti…Si as vrea sa-i opresc pe fiecare din drumul grabit. Sa spun: „Scuza-ma ca te intrerup, dar unde ti-ai lasat aripile?” Prin ce colt de suflet? In inima cui? La tine acasa? Sau poate pe un varf de munte…intr-o pestera? Pe malul marii? Cui le-ai dat de pomana? Cine le-a primit? A avut grija de ele? Mai zbori din cand in cand?

Si zambesc…parca sunt mai frumosi oamenii atunci cand te gandesti ca au aripile ascunse cine stie unde…

[continuare…]

Ok, inca o scurta intrerupere…cam dese in ultima vremeImage. Iata ca mi se mai ofera (mai exact mi se impune) o noua ocazie de a-mi analiza propria persoana. Cam care-i faza:

„Each player of this game starts with six weird things or habits about themselves. People who get tagged need to write a blog of their own 6 weird things / habits as well as state these rules clearly to others. At the end you need to choose 6 other people to be tagged and list their names at the bottom of the blog. Don’t forget to leave a comment that says „tag – you are it,” and tell them to read your blog and play the game.”

Asadar:

1. Intotdeauna ma plang.  Nu conteaza cat de grozav e locul in care ma aflu, cat de buna e compania, cat de bine ma simt. In mod cert voi gasi defecte si aspecte de criticat. Sunt o perfectionista. Asta nu inseamna ca reusesc sa schimb altceva decat cheful celor din jur. Si ca tot veni vorba, mi-e foame in fiecare zi la pranz!!!
2. Sunt o persoana calma, in general. Daca ma supara careva, insa…hmm…mi s-a zis ca sunt ca o leoaica ce isi apara teritoriul. Tolerez multe, dar daca cineva greseste grav fata de mine, well…persoana respectiva nu prea mai conteaza pt mine…
3. Scriu bloguri ciudate si am pretentia ca lumea sa le citeasca si sa isi formeze o parere (buna, daca se poate!). Acest blog nu face exceptie.
4. Rup servetelele in doua, desi le folosesc in intregime. Sincer, asta pana si mie mi se pare ingrozitor de ciudat. Am analizat motivele si am ajuns la concluzia ca un servetel intreg e prea mare si ineficient. Asa ca iarna asta imi doresc sa-mi aduca Mosu servetele multe si mici.
5. Am suflet, uneori chiar si look, de ruacara. Imi plac tipii in negru si pozele goth, ascult muzica rock, am incercat si head-banging, dar nu sunt o rockeritza adevarata.
6. Nu-mi plac cerealele cu lapte, muraturile, ceapa, usturoiul, chestiile picante sau sarate, dar mor dupa castraveciori si gogosari in otet.

Gata spovedania. Cei care trebuie sa treaca prin chinuri asemanatoare sunt:

Cristina
Miha
Iulian
Dragos
Mau
Claudia

[…]

Dorm in pod. Mansarda, mai precis…Patul e vechi si ma tem ca scartaie daca ma foiesc prea mult, asa ca astept linistita sa vina somnul…As vrea sa fac o recapitulare, dar sunt obosita. Mai rau decat credeam. Se invalmasesc ganduri, franturi de amintiri, imagini, culori sterse. Aripi, platoul de piatra, orasul, ploaia, usa, un om inexplicabil de generos, marea, un suras amar, o taraba, drumul, placi, frunze, un vultur…

Se aud pasi grei pe scara…Usa scartaie incet si in lumina palida se opreste o silueta masiva, imbatranita de valuri si ploi, obosita de viata…
„Sa nu mai faci niciodata seara baie in mare!”
Glasul suna tremurat, temator, plin de indoiala, ca al unui parinte ce incearca sa impiedice inevitabilul. Nu asteapta raspuns. Mai bine, caci nici nu am unul. Si e prea tarziu si prea devreme sa mai pot gandi ceva, sa mai inteleg, sa-mi mai explic.

Imi simt mainile grele, ca de piatra. Creierul meu vrea sa doarma, dar un gand nerostit intarzie somnul intr-o amortire dureroasa. Sunt unele lucruri care merita stiute si explicate. Mai sunt altele, insa, pentru care nu are sens sa te framanti. Lucrurile acelea trebuie luate ca atare, traite, amintite. Nu cauta sa afli mai mult, caci nu are rost! Nu exista raspuns si, chiar daca l-ai gasi, nu ti-ar folosi la nimic. Sunt lucruri ce depasesc intelegerea noastra si, incercand sa le vanam rostul si inceputul, ratam insasi esenta lor. Asa ca nu ma mai mir…nu ma mai intreb…simt ca adorm… muschii ma dor neputinciosi… mintea mi se destrama in fasii de ganduri…

[continuare…]

[…]

…ai simtit vreodata ca tocmai acel lucru care iti da viata si iti hraneste sufletul ascunde in el profunzimea mortii? E ca marea in asfintit…calda, calma, densa…Ti-e sila de verdele intunecat si tulbure, te temi de pietrele de pe fund, te sperie algele. Si totusi, nu te opresti..continui sa mergi privind spre fund. Te invaluie mai aproape, mai strans, mai adanc…Fascinant, hipnotic, apa care ti-a dat viata te cheama inapoi…Si vrei sa cauti inceputul, caci ai descoperit sfarsitul si drumul catre el. Si iti simti mormantul sub nisipul acoperit de alge moi. Incet, incet, nu ti se mai pare groaznica apa…te obisnuiesti…o accepti. Si te abtii cu greu sa nu te scufunzi, sa nu cauti culcus lichid si etern, sa te ghemuiesti cautandu-ti sinele. Sarman amfibian ce ai uitat sa respiri sub apa…Fugi! Ascunde-te! Nu e locul tau aici. Nu a sosit inca momentul…

„Am fost azi in port.” O tresarire. Poate pentru ca am rupt o tacere adanca, poate pentru ca am intrerupt ritmul sinistru al cutitului tocand legume. Da, cina. Prima mea zi aici se incheie. La fel de neobisnuit.
„Nu te-am vazut acolo.” Deci si el…
Ce cauta acolo? Lucreaza acolo? N-am dreptul sa pun intrebari. Risc sa fiu si eu intrebata…Oftez. Aripile…unde-mi sunt aripile?
„Am facut baie in mare.”
Se opreste si ma fixeaza. Citesc mila in ochii lui, intelegere parca. Stie? Ce stie?
„Ma bucur ca te-ai intors!”
Imi tremura mana. Incerc sa maschez emotia, dar imi simt ochii mari, uimiti. De ce s-ar bucura? De unde stie ca nu voiam sa ma intorc? Din ce motiv crede el ca nu m-as mai fi intors? Sau poate erau doar niste vorbe simple…poate incerca sa fie dragut cu un strain ratacit.

In rest tacere…bors de peste, zgomot de linguri. Parca am vorbit prea mult pentru o seara, pentru doi straini apasati de trecut, infruntand o situatie mai mult decat ciudata…Cateva cuvinte, un efort prea mare de a crea o legatura. Destul pentru azi. Maine plec. E prea aiurea. Ma duc sa-mi iau aripile!

[continuare…]

[…]

Asta noapte au iesit sirenele din mare. Cu parul brun precum algele, cu solzii lor albastrui…E imbulzeala in port. Un marinar a disparut. Oamenii ingrijorati l-au cautat toata noaptea. L-au gasit abia acum, pe o plaja pustie, privind calm marea. Parintii au plans, prietenii s-au bucurat, colegii l-au mustrat. La toate acestea el a raspuns la fel, fara sa-si ia ochii de la mare: „Nu mai conteaza acum , nimic nu mai conteaza…” Si dupa un timp s-a ridicat din locul lui si s-a intors spre lume. O privire sticloasa, smulsa din profunzimea marii, aruncata peste multimea de profani. Apoi lumina acelui miracol s-a stins usor, precum stelele in zori. Si crescuse, parca, mai mare decat toti, deasupra tuturor. Un zambet de amara victorie. Caci vazuse ceea ce nu era de vazut, caci stia ceea ce nu era de stiut. Am inchis ochii caci asa ceva nu trebuia privit de muritorii de rand. Dar am ramas cu adancimea acelei sclipiri…cand i-am deschis…am simtit arzand in ochii mei nebunia marinarului pierdut. Povestea trecuse mai departe…dor de infinit si absolut…bolnavi de boala incurabila si nebanuit de contagioasa…

Am ratacit ore in sir prin port…sau poate veacuri de vant…Am urcat pe puntea unui vapor si m-am aplecat sa privesc marea. Imi simteam ochii limpezi, clatiti cu aer curat, spalati de amintirea unui suras amar. Meduze imense palpitau in apa rece. In transparenta lor se zareau pestisorii vanati cu o seara in urma. Si pentru prima oara a incoltit gandul evadarii…As fi putut sa plec, sa astept sa se intinda panzele, sa trosneasca vechile scanduri, sa fug de mine, de insula, de aripi, sa ma legene marea…

Bizar atasament, inexplicabila ezitare…as pune totul pe seama aripilor ramase in piata murdara. Stiu in adancul sufletului ca ma mint, ca e mai mult decat atat. In orice caz, privesc cum pleaca, vapor dupa vapor, si raman neclintita in incapatanarea mea. Se pare ca mai stau…poate doar ca sa-mi gasesc iarasi aripile…

[continuare…]

Ok, pt prima oara intrerup povestioara mea cu insule, aripi si alte alea (care incepuse pe la „Stuck in a moment that I will get out of!”-adica 17 mai…a long time ago) si , iaca, scriu si ceva despre mine – za real me! – mai exact despre vacanta mea Image fabuloasa (?!! – nu gasesc epitet potrivit, alegeti voi dupa ce cititi…)
Well, primele 10 zile in Costinesti…cu gashca de nebune (bune, bune de tot!!). Concluzii:
Ce nu trebuie ratat prin Costinesti (ordinea nu conteaza):
1. Discoteca pe plaja Tropical Bitch (nu glumesc!!). Muzica buna, exceptand latino plictisitor. Daca va deranjeaza scandurile cand treceti pe acolo, sa stiti ca noi le-am scos pe primele Image.
2. Stat pe patura langa White Horse cu o bere in mana, la concert. 
3. Head-banging in White Horse, la 3 noaptea. Prietenii stiu de ce…
4. Mai-Tai in Vox Maris. Hmmm…best place in Costinesti. Pacat ca nu e foarte populat. Probabil din cauza ca aici se asculta si altceva in afara de house, mixurile sunt chiar suportabile,  nu vin nici Parazitii sau Voltaj si nici nu exista budoar xxx(l).Preturile – we can live with them – pt ca merita!
5. Karaoke in Azur (well…da, nu-mi vine nici mie sa cred, but I really had fun) Cu aceasta ocazie cer scuze celor care ne-au suportat cantarea in seara aceea.  Vlad made us do it!!! (Merci,Vlad! U ruuull, cel mai simpatic prezentatorImage)
6. Privit luna plina pe plaja neamenajata. Aici chiar se aude marea si daca reusesti sa ignori manelele care se aud pe fundal, totul e perfect.
7.Concert Iris si „folk you! „(cu Nicu CovaciImage)
8.Gogosi cu fructe de padure sau cu ciocolata si shaworma de la „La cel mai cal frumos”
9.Multe bai in mare
10. Nooo, aicea mai scrieti si voi, ca io nu pot spune decat: Nu va duceti in Ring sau Tineretului, chiar daca „sunt cele mai tari din tara!!!”ImageAcuma prietenii iar stiu de ce…
Minusuri: Anul acesta plaja din Costinesti a fost invadata de sezlonguriImageUnde e nisipul fin de altadata? Muzica buna e destul de rara. In White Horse e superba si eterna (adica mereu aceeasiImage).Daca vei fi vreodata egoist adica sa ai marea numai pt tine si s-o imparti numa cu cine vrei tu, nu ai nici o sansa!!!Costinesti nu doarme niciodata, numa bubuie si misuna intruna.

Acuma din zbuciumatul Costinesti am trecut la un mod de viata mai linistit. Mai exact- Venus. Regula nr. 1 in Venus: Se vine cu parintii!!Chiar daca acestia au 80 de ani. (Evident, subsemnata a respectat regula).Nu va lasati amagiti de cuplurile care se plimba pe plaja, seara. De fapt, ei si-au lasat parintii in camera si se bucura de cateva momente linistite.
Daca, printr-o oarecare intamplare, ajungeti pe acolo, trebuie sa stiti ca Venus stinks! La propriu! In statiune plaja e plina de alge, pe campiile din imprejurimi se tot da foc la cate ceva,  mai e si un hotel (n-am reusit sa-i aflu numele) care polueaza zona cu o centrala veche.
Ce e de facut? Pai, in primul rand, plaja intre Venus si Saturn, superb locul, cu apusuri minunate!Probabil si rasaritul e la fel, dar cine s-a trezit sa vada?! Apoi, masinutze – cel mai interesant mod de a-ti omori timpul si banii!!
Exista si viata de noapte…mai calma, ce-i drept! Din pacate eu am dormit de am spart si nici nu am socializat dintr-un motiv destul de simplu: in hotelul meu existau doar politisti, rusi si familii cu copii mici si mijlocii (de altfel, cam asta gasesti in toata statiunea). Where’s the fun in that?! Discoteca de pe plaja e ciudata. Muzica – bleah! – iar omuletii dansau pe Hi-q si 3se iar la Shakira stateau ca placintzelele.
Ce ar mai fi de spus? Statiunea e curata si linistita, numa buna pt refacerea somnului si a bronzului. Si marea e linistita…mai face valuri uneori…pe lac sunt lebede, dar cam timide, stau departe de mal. Oh, inca o chestie sadica…la restaurant in fiecare zi aceleasi melodii stupide (mai rau decat 3se, blondy&co). In ultima zi am ascultat, in ordinea care urmeaza: Cargo, Aerosmith, Bon Jovi, Guns’n Roses, Queen, Evanescence, Nirvana etc. Sincer, mi se pare destul de controversata si contradictorieImage statiunea asta. Calma in aparenta si cu nume predestinat.Image

Ohh…v-am plictisit destul…Pt cei ce au ratat Costinestiul anu asta, well, mai exista si la anu (si la multi ani, sa speram). Stiu ca n-am spus lucruri noi, dar am vrut sa fie, asa, un blog de vesela amintire.Image

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

septembrie 2006
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Archive