M-am trezit in miez de noapte. Liniste. Racoare. Pace. Nici un sunet. Pentru o clipa simt ca e bine aici, ca nu trebuie sa fiu altundeva…ca apartin acestui loc si locul acesta e al meu. Toti dorm si mintea a ramas stapan sa vegheze. Uitare. Renuntare. Abandon de sine si de lume. Ramane doar clipa inceata si fara ora, suspendata intr-un univers tacut. Pentru prima oara ma simt in siguranta. Am uitat ce e frica.

Amintirea unui vis intarziat destrama totul…Durere. Am ucis o pasare. O sufocam incet cu o mana si cu cealalta o mangaiam pe capsorul speriat. Si-i sopteam: „Dormi…taci!Taci! Va fi mai bine…va fi mai bine cand nu vei mai fi…” Glasul ii suna stins. Ochii ma priveau mirati si neintelesi. Pana s-a topit in bezna unei rataciri…Vreau sa adorm iar…sa se faca maine, sa fie lumina…sa fug din camera cu pereti cenusii. Sa fug de visul meu…

[continuare…]