Si iata ca simt nevoia sa fac o pauza…sa ma rup de tot si de toate…Promit – imi promit mie, nu voua! – sa-mi continuu povestea, sa evadez de pe insula, sa-mi gasesc aripile si sa zbor iar. Dar acum ploua marunt si monoton si iubesc mirosul de praf potolit si de apa uda pulverizand haine, ferestre, suflete, clipe…Un vultur cu aripi desfacute se roteste deasupra orasului strain si simt ca se va napusti asupra cuiva smulgand lacom prada, sfasiind viata. Rupe-mi firul gandurilor si treci mai departe! Nu te uita in jur, nici inapoi, lasa-ma sa traiesc frenetic momentul desprinderii…Nu conteaza ce ramane din ce n-a fost, nu conteaza daca totul va reveni la anormalitate. Smulge tot ce e mai rau, transporta, ingroapa, lasa totul vested! Ajuta-ma sa gasesc un punct negru pe cer, sa-mi atarn visele acolo…caci nu mai am aripi sa ajung pana la ele. Du-le tu sus, izbeste-le de stele pana crapa totul…

Si se termina aici(?!) Drum halucinant si posesiv, sublima experienta de cunoastere…Intru in oras… balci, trotuar ud. A stat ploaia, s-au amestecat norii grosi intr-un fum cenusiu…Fetze terne trec pe langa mine. Ma simt aproape de pamant, infipta, crescuta din el. Ii simt pe toti gravitand, traind, respirand, alergand in jurul meu. Pentru prima oara nu ma uit ca la spectacol, ii simt pe toti aproape, reali, vii si grabiti. Ei in jurul meu si eu printre ei, nu in centru, ci amestecata cu multimea care pulseaza. Imi constientizez adevarata inaltime, un pic deaspura pamantului, cat sa nu poata cadea o frunza pe locul in care stau…Ma opresc aici, ma pierd pe strazi, cobor in parc. Nu e nici graba, nici asteptare, nici surpriza.

[continuare…]