Nu stiu cum, dar pana la urma s-a intamplat…am ajuns la marginea platoului. M-am strecurat printre stanci si maracini. De aici se vede cerul larg. Mai sclipeste si marea in departare. Drumul meu coboara periculos. Rapa abrupta, pietris si nisip aspru curg. Trebuie, totusi, sa ajung jos. Acolo pare a fi verdeata si rai, liniste si odihna. Pe malul racoros se insira cladirile unui orasel. Oameni si forfota, poate exact ce imi lipsea…sa ma pierd intr-o oaza locuita…

Cobor…pas nesigur, tarait, pe jumatate alunecand. Ma agat de plante, de radacini, infig unghiile in tarana. Mi-au crescut gheare in loc de aripi. Cad, alunec, ma amestec cu praful rosu, ma pierd, imi apar fata…

Si totul se opreste deodata. Pietricele se rostogolesc in urma mea, simt pamantul sub picioare. Ma ridic. In fata mea, livezi si vii gonesc dealuri domoale. De unde au rasarit atatea? Drum drept, neted, spre oras necunoscut. Dor de duca, de apus fara timp, de ceas fara ora…arhitectura citadina…

[continuare…]